Tovarășul zis amic

Când stiloul îl ating,
simt cum plânge cu cerneală
și nu pot să scriu, cum simt,
căci pânza mă doboară.

Un păianjen odios,
care făcea cizme...
Acum e-un fluture cărnos,
ros de-atâta „ sub pământ”
dar ce-l folosim ca scuză
când foametea ne-ncearcă.

Neculai, unde ești tu?
Păi...unde am fost odată!

Acum suntem liberi, ce ne pasă
Ei cu bani, ei fără casă.

Noroc, băi Petre! Emil ce face?
Păi a plecat de mult, departe
Tu ce mai zici, ce mai vorbești?
Nu mai zic, că am murit

S-a dus iubitul nostru amic,
tovarășul, fratele cel mic

Posted in: