Ma trezesc, parca dintr-o betie de amintiri...Ma duc, vad in oglinda patata cu sange acum, trecutul meu...Daa, era mai bine, mereu am stiut ca gresesc.Ce bine era atunci, in jurul meu totul senin, iar acum intunericul ma face sa imi fie frica sa deschid ochii.Poate ca...daca i-as deschide, as vedea lucrurile altfel decat mi le inchipui, poate mi-as da seama ca nu sunt singur in camera asta pustie in care ma cert doar cu ecoul meu.Vreau sa ies din aceasta incapere fara colturi, care ma face sa fac acelasi lucru mereu.Nu pot oare sa evadez?Sau nu vreau?Cred ca pot...si sigur vreau, dar trebuie sa incerc.Asta era!!!Ca in romanele lui Ian Fleming, cand Bond statea beat in fumul trabucului elucindand problema.Voi incerca...voi incerca sa o rezolv, dar imi mai trebuie un lucru pentru a reusi...un trabuc si un chibrit ca sa-i dau foc...






6 comentarii:
Mai Raducu... tu ai ceva pe suflet... Niciodata nu te-am vazut scriind atat de mult si din suflet! Foarte frumos! Bravo
Multumesc pentru apreciere..
Chiar aaaaam:(((
Dar sper sa trec peste:)
Radu ce se intampla? /:)
Bă, Radule, nush ce se întâmplă cu tine sau de ce, dar îmi place, mai ales încheierea şi ideea asta: singur in camera asta pustie in care ma cert doar cu ecoul meu.
Probabil că toţi ne simţim blocaţi în propria noastră lume într-un moment sau altul.
De mere...de padure :))
mda...
Post a Comment
E randul tau sa spui ceva: