Asta e tot ce mi-a ramas de la tine momentan.Am mai spus si inca spun, poate deja sunt chiar stresant, dar te astept si nu pot sa spun ca o fac cu rabdare.Pentru ca nu mai pot rabda nici eu, fiecare are o limita.Iar limita mea a fost de mult stabilita de lunigle clipe de asteptare.Parca astept infinitul sa se termine.Stiu ca va veni si vremea ta, dar ma intreb cand.Daca as sti poate mi-ar fi mai usor, sau poate mai greu.Spun mai greu pentru ca poate vremea ta ar sosi mult mai tarziu decat m-as astepta eu, dar daca ar fi dupa mine mi-as imagina ca vremea iti va sosi ieri, sau alalteieri sau inainte de momentul cand s-a intamplat.Sper ca intelegi ce vreau sa spun, si nu sunt analfabet cum probabil ei cred ca sunt.Sunt asa pentru tine si pentru ceea ce esti si construiesti in jurul tau.Acum nu pot sa fac nimic.Tu taci, eu...tac, ea tace el tace.suntem supusi unei taceri de nedescris.Nimic...dar totul.Totul, dar nimic.






1 comentarii:
Oufff... mereu aceeasi tacere, aceeasi nepotrivire de moment si asteptare. Fiecare e diferit de celalalt si de aici pornesc toate. Credem ca asteptam ceva concret cand, de fapt... nu asteptam nimic, pentru ca idealul se epuizeaza in gandirea noastra continua, in vis, in reverie... :-<
Post a Comment
E randul tau sa spui ceva: