Azi mi-am dat seama că noi, ăștia cuprinși între 16-19 ani, suferim intens...săracii de noi. Atâtea cazuri de „nu mai vreau nicio relație...nu mai vreau să sufăr...simt că nu mai pot fi legat/ă de cineva” am auzit, încât simt deja o doză mare de ipocrizie în fiecare idee ce pleacă din același creier emitent de astfel de noxe. Adică ce, vei face copii în eprubetă? Ai de gând să trăiești alături de filosofia ta de geniu neînțeles și inadaptabil social, TOATĂ viața? Și toate astea pentru că simți că nu mai poți avea o relație, după ce te-ai despărțit, dom'le, de nu-știu-cine? Pentru toți adepții acestei teorii revoluționare, sincer și prietenește spun, lăsați bagajul ăsta de gândire supradezvoltată, atitudinea asta de om lovit de trei mașini jumate, viziunea asta de personalitate matură trecută prin greutățile vieții(dus-întors) și gândiți-vă o clipă că sunteți adolescenți...și că în drum spre casă, după școală, poate vă lovește bricul Mircea în raidul lui nebun...și muriți, cu toții. Iar în timp ce mergeți spre cimitir, în căldura aia tipică sicriului din lemn de chiparos, regretați că azi nu v-ați pupat cu tipu' ăla care vă tot dă târcoale ca un câine înfometat, sau că nu ați dansat cu tipa de la masa alăturată...încă o dată, pentru că nu vreți să mai aveți o relație. Așa că, serios...haideți cu toții să realizăm că viața trece pe lângă noi, ca vântul pe sub fusta unei tipe, și nu apucăm să ne dăm seama ce-am avut, ce-am pierdut și ce n-am făcut...(văzut, în cazul vântului) și ne trezim într-o dimineață de 94 de ani și 13 zile împlinite, regretând că nu am apucat să ne trăim viața, așa cum vrem!
P.S. Ascultați melodia și în același timp priviți lung pozele, cu ochii mici, mângâindu-vă bărbia și cu capul dat puțin pe spate, așa, ca niște adevărați gânditori și spectatori ai vieții, și vegetați în scaun contemplând asupra condiției voastre în calitate de reprezentant al speciei din care facem parte...măcar pentru cinci minute.
7 comentarii:
Patru suuu-te si cincizeci de oi.
WORD!
Păi da!
Talent
De-a dreptul exceptional :)Mi-a placut cand ai spus ca vezi o doza de ipocrizie in cei ce sunt rapusi de tristete...
E ca un fel de mecanism de aparare in cazul persoanelor care spun asta. Si sincer, parerea mea este ca multi din oamenii care o spun cu atata "convingere" o fac doar sa se convinga pe ei insisi. E ca un scut care la un moment dat se "topeste" atunci cand gasesc persoana potrivita. Cred ca toti am trecut prin asta
@ Mădă
E chiar vizibilă dâra de ipocrizie pe care unii o lasă în timp ce merg
@Claudia
Ai dreptate. Se ascund în spatele unei măști, dar își fură singuri căciula...
Clar. Terminarea unei relatii este o etapa foarte grea prin care trebuie sa treci dar asta nu inseamna ca viata ta s-a dus.
Hai sa ne gandim cat sufera niste persoane ca le mor apropiatii/ ca afla de anumite boli incurabile.... si tot asa.
Trebuie sa nu ne mai plangem. Stiu ca nu e usor dar hai sa incercam.
Sa ne bucuram si de lucrurile marunte din viata noastra nu doar de lucrurile rele care ni se intampla.
kasandRa, ai mare dreptate!
Post a Comment
E randul tau sa spui ceva: