De viață

  E dimineață. Nu mă ridic din pat din prima, nimeni nu face așa. E vară. Până la urmă, mă dezmeticesc, beau cana cu cacao cu gheață și stau pe marginea patului încercând să mă gândesc și eu la ceva, doar trebuie să fac ceva, nu pot sta așa, pe marginea patului, fără să fac nimic, doar să respir.
  Ca toți ceilalți din breasla mea, abia așteptam să scap de toate, să iau vacanță, să mă distrez, să stau până noaptea târziu...ca orice absolvent, să fiu liber. Uite că a ajus să se întâmple și asta, însă nu e așa cum credeam eu că o să fie.
  Păcatul e că abia după ce ți se întâmplă, îți dai seama cum stă treaba. Uite, acum regret și am tot felul de momente aiurea. Mi-aș dori să încep liceul la toamnă, să nu-mi cunosc viitori colegi, să-mi pregătesc hainele de început de școală cu două săptămâni înainte, să-mi fac planuri despre cum să par mai cool și mai interesant în prima zi de școală, etc. Emoțiile astea sunt neprețuite acum și mă doare să realizez că nu voi mai avea șansa să le retrăiesc.
  Încă sunt pe marginea patului și deja mă văd la 40 de ani, ducându-mă la servici, venind acasă, ducându-mă iar, îmbătrânind și după asta văd întuneric. Deja am murit și stau doar de 2 minute pe marginea patului. În momentele astea, te întrebi: Dar, acum, care-i scopul meu în viață? De ce trebuie să mai pierd atâta timp, când oricum mor? Și de aici aung tot felul de oameni supra-raționali să sară de la etaj sau să-și bărbierească venele, etc.
  M-am ridicat de pe marginea patului și acum termin de reprodus gândurile. Tocmai mi-am dat seama că nici nu-mi place să scriu ce tocmai am scris, dar trebuie. Trebuie, pentru toți viitori liceeni care de cum vor asista la primele ore de curs, vor visa să termine  liceul, să-și ia permisul, să se îmbete, să facă sex non-stop și să meargă la facultate. Dragilor, la facultate mergi când vrei...și la 50 de ani, permisul îl iei și-l dai de câte ori vrei toată viața, de îmbătat poți să te îmbeți și mâine și sex faci și la 80 de ani, dacă poți...în schimb, liceul, dragii mei, nu-l trăiești, simți decât o singură dată în viață, așa că nu-l priviți ca pe o greutate și o obligație, ci ca pe un frate, ca pe o fată frumoasă pe care s-o iubești în fiecare dimineață. Mă rog, sper să nu credeți că aberez pe-aici din lipsă de ocupație, dar liceul e ca o fată/băiat de care te îndrăgostești în metrou și știi că n-o s-o/să-l mai vezi niciodată.

Posted in: liceu, psihologie