Nu mai vreau, pentru că pot mai mult!

A început noul an, au început și temele și proiectele să curgă, a început și ploaia...Au început o grămadă de chestii, așa că am început și eu să-mi trăiesc viața, așa cum ar trebui. Să fac ceea ce simt și ce vreau. Și vă spun, fac asta pe ritmuri faine, adică ascult muzică tot timpul, iar asta mă ține viu și conectat la sentimentele care trebuie. Mă rog, nu doar muzica...
Aproape zilnic cunosc o persoană nouă, o consecință nouă, o idee nouă...un sentiment nou. Un singur lucru rămâne relativ constant. Nu cunosc în fiecare zi un parfum nou, dar nici nu aș vrea...ar fi haotic.

Apoi, mai e chestia asta...Nu știu dacă e din cauză că am început un an nou, sau chestia asta vine o dată cu schimbarea...dar parcă am așa o dorință să fac cât mai multe lucruri și să le fac bine. Și să-mi fac și mai mulți prieteni. Și să învăț tot ce e de învățat. Și să nu mai fac lucruri pe care cred eu că nu trebuie/nu e bine să le fac. Și să mă dau cu mai mult parfum. Și să șoptesc și mai multe sentimente. Aș face multe, dar mă simt reținut. Și singura chestie care mă reține sunt eu. Deci eu sunt o chestie, ok? Și ăsta e total bullshit...nimic nu mă poate reține, în afară de propria-mi condiție și gândire. Dacă eu vreau să învăț la neuro, dar, în capul meu aerisit consider că e prea mult ca să mă apuc acum, sau că de ce naiba ne dă atâta, sau că pot învăța mâine, în acest caz infect, singura chestie care mă reține să învăț sunt eu. Eu sunt chestia, I'm the thing! Dacă eu vreau să învăț, învăț, ce naiba. Și asta o să și fac!...De mâine...

În schimb, sunt mândru de mine. Sunt mândru de faptul că am mulți prieteni. Sunt mândru că sunt la facultatea la care sunt. Sunt mândru și fericit că am părinții și familia pe care o am, și sunt și mai mândru atunci când îi mulțumesc, prin rezultate. Sunt mândru că vorbesc cu oamenii cu care vorbesc și fac lucrurile pe care le fac, în direcția asta. Sunt mândru că am un ceas mișto și un parfum și mai mișto. Da exact, sunt mândru de asta. Și, cum era să uit, sunt mândru de - cum ar zice Dalimona - „freza mea gingașă” pe care eu mi-am ales-o și făcut-o după bunul meu plac. Sunt multe lucruri și aspecte care mă fac să fiu mândru de mine, dar ar trebui să scriu vreo 4(patru) pagini despre asta. Ăă, cât de modest a sunat asta, ia zi? Voi sunteți mândri de voi? Dacă măcar v-ați pune întrebarea, ați simți cum crește mușețelul și mândria în voi.
Îți spun sincer, faptul că e o șansă să mă consideri un îngâmfat mi se pare la fel de important ca și faptul că am mizerie pe birou. Adică deloc! De fapt, e mai grav că am mizerie pe birou...
Mai am de zis, și de făcut, dar și de dormit.
Somn ușor, cuțitarilor.

Posted in: Bucuresti, facultate, oameni, psihologie, viata