Cele doua saptamani de asteptare inainte ca vacanta sa inceapa au trecut ca vantul.Numai gandul ca voi sta la bunici ma facea sa oftez si sa ma gandesc ca voi avea o viata ...grea acolo, la Manesti.
Nu pot spune ca sunt ca ceilalti care abia asteapta sa vina vara, pentru ca se distreaza si fac ce vor.Pentru mine e ca un cosmar care isi face aparitia in fiecare noapte.Singura alinare e ca voi sta cu bunicii mei care sunt singuri in timp ce eu sunt la scoala si doar in vacante scapa din rutina chinuitoare.
Nu imi place acolo, pentru ca sunt muncile care ma fac sa strig in gura mare "Nu mai pot", pentru ca nu am pe nimeni cu care sa imi petrec timpul liber, desigur in afar de pensionarii care ii zic mereu "ce mare s-a facut manca-l-ar mama"
Intotdeauna am vazut in vacanta de vara o pierdere de timp si modul ideal in care te poti plicitisi.Chiar daca ma gandesc ca timpul va trece mai greu scriinde aceste randuri, iata ca ultima zi inainte sa plec a sosit si e timpul sa ma pregatesc.Am facut bagajele si acum astept claxonul tatalui meu care ma anunta ca e timpul sa plec.Mereu pentru mine, acest claxon a fost ca o voce care anunta ultimul tren catre o alta lume, o lume...muta.Am plecat,drumul dura vreo 2 ore dar mi se parea ca nu se mai termina.Pana la urma am ajuns.Singura clipa care ma face sa imi dau seama ca am un motiv pentru care ma duc la tara este atunci cand vad zambetul ascuns de bucurie al bunicilor mei si ochii mici gata sa verse lacrimi fierbinti de fericire.
Primele doua zile am cam stat degeaba, dar dupa au inceput muncile.Cea mai grea munca dintre toate este taiatul lemnelor.carutele pline cu `trunchiuri groase, murdare si ude intra pe portile curtii noastre si parca nu se mai termina randul iar noi trebuie sale descarcam, sa le taiem si sa le aranjam.
Imi place foarte mult scena de la masa, atunci cand toti muncitori se aseaza gata sa infulece si farfuriile nu doar mancarea.Feţele lor crestate de anii care au trecut arata oboseala scursa din oaselele lor sfaramate de atata munca.in cea de-a treia zi de cand am inceput taiatul lemnelor a intrat in scena un alt personaj.Aflasem ca...nemaiputand sa faca fata solicitarilor, bunica mea a chemat o fata sa o ajute la stransulmesei, la spalatul vaselor...Vedeam ceva mai mult decat frumos la aceasta fata.Parul brunet sprijinit in bucle uniforme pe umeri, ochii caprui mereu indreptati in jos, ca nu cumva frumusetea lor sa iasa la lumina soarelui scoteau in evidenta o frumusete pe care numai un orb nu o poate vedea.Urmatoarea zi bunica mi-a facut cunostinta cu ea
-Andreea, incantata... spuse ea cu un glas sfios
-In...can..tat, i-am raspuns parca uimit ca ma aflam in fata ei.
Ne-am imprietenit foarte repede si am devenit foarte buni amici, numai ca nu stiam cum se va dezvolta aceasta prietenie.De cand o cunosteam parca uitasem de toate mucnile si de toate lucrurile care nu-mi placeau acolo.Uitandu-ma la ea...vedeam curtea aceea ca un paradis in care eu sunt zeul cel mare iar ea e zeita mea.
Trecusera doua luni din vacanta si pentru prima oara ma gandeam cu parere de rau la faptul ca va sosi sfarsitul vacantei.
Intr-o seara, am chemat-o pe afara, ca de obicei.Stateam amandoi pe un trunchi de stejar uitat pe marginea drumului.Eram Singuri in intunericul acela.Taceam amandoi, asteptand parca ceva unul de la altul si atunci s-a intamplat.Am simtit cum buzele ei
calde si moi le-au atins pe ale mele.Un sarut minunat.Am simtit ceva in adancul inimii ca o intepatura dulce care nu doare ci te satisface.Mi sa parut ca acel sarut nu se mai termina,dar a durat cateva secunde.Clipa urmatoare eram amandoi tacuti.Linistea aceea chinuitoare a fost sparta de bataile inimii mele care si-au marit viteza si care m-au facut sa o strang in brate cat de tare pot si sa o sarut cu toata pasiunea.Si atunci a inceput romanul "iubirii" noastre.Ne intalneam in fiecare seara la trunchiul de stejar.Uitasem de toate problemele cu muncile si celelalte.M-am simtit mai bine ca niciodata.Andreea...cea care a arpins lumina in sufletul meu si cea care a aprins dorinta de a venit de fiecare data la bunici.
La inceput mi s-a parut un chin mersul la tara iar acum mi se pare un lucru minunat, un lucru care mi-a schimbat viata,care ma facut sa am incredere in mine si sa imi dau seama cu nimic nu e cum pare la inceput, trebuie doar sa privesti in interior.Ea a fost...Lumina din Manesti.
Nu pot spune ca sunt ca ceilalti care abia asteapta sa vina vara, pentru ca se distreaza si fac ce vor.Pentru mine e ca un cosmar care isi face aparitia in fiecare noapte.Singura alinare e ca voi sta cu bunicii mei care sunt singuri in timp ce eu sunt la scoala si doar in vacante scapa din rutina chinuitoare.
Nu imi place acolo, pentru ca sunt muncile care ma fac sa strig in gura mare "Nu mai pot", pentru ca nu am pe nimeni cu care sa imi petrec timpul liber, desigur in afar de pensionarii care ii zic mereu "ce mare s-a facut manca-l-ar mama"
Intotdeauna am vazut in vacanta de vara o pierdere de timp si modul ideal in care te poti plicitisi.Chiar daca ma gandesc ca timpul va trece mai greu scriinde aceste randuri, iata ca ultima zi inainte sa plec a sosit si e timpul sa ma pregatesc.Am facut bagajele si acum astept claxonul tatalui meu care ma anunta ca e timpul sa plec.Mereu pentru mine, acest claxon a fost ca o voce care anunta ultimul tren catre o alta lume, o lume...muta.Am plecat,drumul dura vreo 2 ore dar mi se parea ca nu se mai termina.Pana la urma am ajuns.Singura clipa care ma face sa imi dau seama ca am un motiv pentru care ma duc la tara este atunci cand vad zambetul ascuns de bucurie al bunicilor mei si ochii mici gata sa verse lacrimi fierbinti de fericire.
Primele doua zile am cam stat degeaba, dar dupa au inceput muncile.Cea mai grea munca dintre toate este taiatul lemnelor.carutele pline cu `trunchiuri groase, murdare si ude intra pe portile curtii noastre si parca nu se mai termina randul iar noi trebuie sale descarcam, sa le taiem si sa le aranjam.
Imi place foarte mult scena de la masa, atunci cand toti muncitori se aseaza gata sa infulece si farfuriile nu doar mancarea.Feţele lor crestate de anii care au trecut arata oboseala scursa din oaselele lor sfaramate de atata munca.in cea de-a treia zi de cand am inceput taiatul lemnelor a intrat in scena un alt personaj.Aflasem ca...nemaiputand sa faca fata solicitarilor, bunica mea a chemat o fata sa o ajute la stransulmesei, la spalatul vaselor...Vedeam ceva mai mult decat frumos la aceasta fata.Parul brunet sprijinit in bucle uniforme pe umeri, ochii caprui mereu indreptati in jos, ca nu cumva frumusetea lor sa iasa la lumina soarelui scoteau in evidenta o frumusete pe care numai un orb nu o poate vedea.Urmatoarea zi bunica mi-a facut cunostinta cu ea
-Andreea, incantata... spuse ea cu un glas sfios
-In...can..tat, i-am raspuns parca uimit ca ma aflam in fata ei.
Ne-am imprietenit foarte repede si am devenit foarte buni amici, numai ca nu stiam cum se va dezvolta aceasta prietenie.De cand o cunosteam parca uitasem de toate mucnile si de toate lucrurile care nu-mi placeau acolo.Uitandu-ma la ea...vedeam curtea aceea ca un paradis in care eu sunt zeul cel mare iar ea e zeita mea.
Trecusera doua luni din vacanta si pentru prima oara ma gandeam cu parere de rau la faptul ca va sosi sfarsitul vacantei.
Intr-o seara, am chemat-o pe afara, ca de obicei.Stateam amandoi pe un trunchi de stejar uitat pe marginea drumului.Eram Singuri in intunericul acela.Taceam amandoi, asteptand parca ceva unul de la altul si atunci s-a intamplat.Am simtit cum buzele ei
calde si moi le-au atins pe ale mele.Un sarut minunat.Am simtit ceva in adancul inimii ca o intepatura dulce care nu doare ci te satisface.Mi sa parut ca acel sarut nu se mai termina,dar a durat cateva secunde.Clipa urmatoare eram amandoi tacuti.Linistea aceea chinuitoare a fost sparta de bataile inimii mele care si-au marit viteza si care m-au facut sa o strang in brate cat de tare pot si sa o sarut cu toata pasiunea.Si atunci a inceput romanul "iubirii" noastre.Ne intalneam in fiecare seara la trunchiul de stejar.Uitasem de toate problemele cu muncile si celelalte.M-am simtit mai bine ca niciodata.Andreea...cea care a arpins lumina in sufletul meu si cea care a aprins dorinta de a venit de fiecare data la bunici.
La inceput mi s-a parut un chin mersul la tara iar acum mi se pare un lucru minunat, un lucru care mi-a schimbat viata,care ma facut sa am incredere in mine si sa imi dau seama cu nimic nu e cum pare la inceput, trebuie doar sa privesti in interior.Ea a fost...Lumina din Manesti.
