Eu sunt, tu sunt

Da, nu sunt analfabet si stii prea bine asta. Aici ma refer la toata chestia asta cu intregul, binele si raul, frumosul si uratul, albul si negrul, ziua si noaptea...barbatul si femeia. Cum deja probabil sti/ti, toate aceste elemente care desi par sa se bata cap in cap, sunt complementare. Recent am fost pus in legatura cu aceasta idee, uitandu-ma la anumite filme, purtand anumite discutii... Chestia e ca de fiecare data cand vine vorba de barbat si femeie, intervin anumite in concluzionarea ideii. Desi au fost creeati pentru a-si crea un stil de viata si a-l perpetua, in zilele noastre se desfasoara un adevarat razboi, dat de niste pareri diferite. Cum ar fi: barbatul tine femeia departe de conducere deoarece ii este frica ca aceasta sa nu se detaseze de el, femeia ar fi cel mai valoros element in ciclul naturii, samd. Toate ideile pot fi, desigur, dovedite luand in considerare anumit toata e puncte de vedere.Insa toata chestia asta e o idiotenie. De ce se fac atatea diferente? De ce nu suntem luati ca o pereche, un intreg, un tot unitar? Fiecare ar trebui sa-si vada de viata lui si sa nu-l mai intereseze cat de lung este parul celeilalte fiinte. Lumea ar trai in armonie. Ca si multi altii, probabil, mi-am pus intrebarea: Ce as face daca as fi femeie?...Nu, nu as face sex cu toti barbatii, nu i-as ucide sau chinuii, nu as incerca sa controlez lumea sau sa traiesc separata de masculinitate. Cred ca daca as fi femeie m-as intreba: Cum ar fi sa fiu barbat? Si de aici va dati seama de infinitatea sirului ce urmeaza...femeie fiind: Cum ar fi sa fiu barbat? Barbatul : Cum ar fi sa fiu femeie? Asta ne strica...ne simtim incompleti. Si chiar daca ma contrazic singur, asa este. Suntem incompleti unul fara celalalt. Sper ca acum intelegi semnificatia titlului... Si nu ca m-ar atrage pe mine subiectul asta, dar sa aveti si voi ce comenta...

Read More

Nada

Era luni. Primesc telefonul ăsta de la Amicul care zicea să mai ies și eu din casă, că putrezesc. Mă întâlnesc cu omul, dar pentru prima dată, mintea nu-mi mai stătea la ce glumă sa fac, ca să-l fac să râdă, o văd cum stă ghemuită pe bucata aia de ciment. M-am blocat... Ce să fac? Mă dau în lateral puțin, ca să nu mă vadă, și mă pun pe gânduri. Deja se făcuse liniște...Nu e bine, nu trebuie să fie liniște, e aiurea, ce mă fac? Încep să ma joc cu Dașa, cățelușa mea, cu găndul că na, se mai încălzește atmosfera. Nici nu am auzit-o vorbind, dar știam că e mai frumoasă decât mi-am imaginat-o eu...și cât am așteptat-o...am avut timp să mi-o imaginez cât se poate de frumoasă. Apoi, într-un gest incoștient, mă ridic din locul meu și mă pun în fața ei, la o distanță nu foarte mare. Ce-am făcut? Nu puteam să plec. Sună un telefon, o conversație scurtă și după o voce: "Hai să mergem la număru 13". Pfuuh, am scăpat. Scena cu număru 13 o voi scoate din poveste. Nu s-a întămplat nimic special acolo.

  La un moment dat, o aud: "Eu cam trebuie să plec". Disperat ca nu cumva să o pierd, mă ofer alături de Amicul, să le conducem pe ea și pe amica ei. Pe drum, mai relaxat datorită faptului că am scăpat de cadrul Ceceniei, am început să mai vorbim. Ce ochi, ce zâmbet, ce mâini...ce înger. S-a dovedit a fi una din cele care au cap nu numai pentru a nu le ploua în gât. Mi-a plăcut de fată, serios, și încă îmi place, doar că nu vreau să se sperie. E prea devreme pentru planuri mărețe. Poți strica o minunată amiciție într-o secundă, în timp ce ai la dispoziție o grămadă de timp pentru a face pe cineva să înțeleagă că te gândești la respectiv/ă. Dar biata de ea, cât suferă. Încerc să o ajut și degeaba. O înțeleg, chiar o înțeleg, și voi încerca să nu mai fac pe criticul ci mai bine să-i fiu alături, să o ajut, să-i ofer un umăr pe care să plângă. Ea se abține, se abține mult, tace și ține în ea, iar când ajunge acasă plânge în liniște fără să o audă cineva, chiar ea a zis astea. Sper că știe ca mă gândesc la ea și la cum să o ajut, doar că-mi e puțin frică să mă apropii de ea. Sper doar să iasă bine, doar e o fata super ok. Aceasta e povestea ei:).

Read More