Azi-noapte am dormit la Ovidiu, ştiut şi sub numele de Grasul. Ce păcat că prietenul meu Ovidiu, care e genul de persoană care preferă să înveţe pe de rost 150 de pokemoni decât să se distreze, nu profită din plin că stă într-un loc cu atât de mulţi oameni, respectiv atâtea fete curioase şi doritoare de a afla noi aspecte ale vieţii.
Aseară, cum am intrat în cameră, omul şi-a aprins playstation-ul. Era joi seara, doi studenţi, un cămin plin cu femele, şi o petrecere în subsolul clădirii unde, cel mai probabil, femelele de care ziceam căutau distracţie...iar omul meu aprinde playstation-ul să se joace. Mă rog...Până la urmă, ne-am uitat şi noi la How High, Ovidiul cel plinuţ a adormit ca un prunc. Un prunc imens cu păr pe picioare şi care mănâncă multe.
Are şi aspectele lui pozitive. Citeşte tot felul de chestii despre creaturi şi spirite inexistente, crede că o să fim invadaţi de zombie într-o zi, sau noapte...mă rog, face nişte glume urâte şi deplasate şi de fiecare dată când împărţim aceeaşi cameră mi-e frică să dorm fără să am o macetă sub pernă cu care să mă apăr. Deci omul e total ok. Nu e ca şi cum ai putea să te trezeşti noaptea şi să constaţi că Ovidiu se holbează la tine...deci e ok.
Lăsând glumiţele total adevărate la o parte, omul e doxă de informaţii, e super bun la engleză şi îţi poate răspunde la orice întrebare din orice domeniu, chiar dacă răspunsul nu e total adevărat şi relevant, măcar îţi zice ceva. Toate astea nu înseamnă nimic pe lângă magazia muzicală ce se găseşte în hard-disk-ul lu' Ovi. O dată, eram pe la el, şi mi-a zis să dau play la oricare din cele 6500 de melodii din playlistul lui. Din vreo 150 de încercări, omul meu le ştia pe toate, deci ruleză bine.
Din păcate, închei aici că tre' să plec acasă.
Pace intergalactică şi interspaţială pentru toată populaţia spaţiului cosmic
(Sau cum ar zice o cititoare interesantă şi simpatică: Pace în suflet şi război sub plapumă)
Aseară, cum am intrat în cameră, omul şi-a aprins playstation-ul. Era joi seara, doi studenţi, un cămin plin cu femele, şi o petrecere în subsolul clădirii unde, cel mai probabil, femelele de care ziceam căutau distracţie...iar omul meu aprinde playstation-ul să se joace. Mă rog...Până la urmă, ne-am uitat şi noi la How High, Ovidiul cel plinuţ a adormit ca un prunc. Un prunc imens cu păr pe picioare şi care mănâncă multe.
Are şi aspectele lui pozitive. Citeşte tot felul de chestii despre creaturi şi spirite inexistente, crede că o să fim invadaţi de zombie într-o zi, sau noapte...mă rog, face nişte glume urâte şi deplasate şi de fiecare dată când împărţim aceeaşi cameră mi-e frică să dorm fără să am o macetă sub pernă cu care să mă apăr. Deci omul e total ok. Nu e ca şi cum ai putea să te trezeşti noaptea şi să constaţi că Ovidiu se holbează la tine...deci e ok.
Lăsând glumiţele total adevărate la o parte, omul e doxă de informaţii, e super bun la engleză şi îţi poate răspunde la orice întrebare din orice domeniu, chiar dacă răspunsul nu e total adevărat şi relevant, măcar îţi zice ceva. Toate astea nu înseamnă nimic pe lângă magazia muzicală ce se găseşte în hard-disk-ul lu' Ovi. O dată, eram pe la el, şi mi-a zis să dau play la oricare din cele 6500 de melodii din playlistul lui. Din vreo 150 de încercări, omul meu le ştia pe toate, deci ruleză bine.
Din păcate, închei aici că tre' să plec acasă.
Pace intergalactică şi interspaţială pentru toată populaţia spaţiului cosmic
(Sau cum ar zice o cititoare interesantă şi simpatică: Pace în suflet şi război sub plapumă)