E așa greu. Nici nu știu cum să încep. Au trecut vreo doi ani și jumătate de când nu am mai așternut un cuvânt aici. S-au întâmplat atâtea de atunci și până acum. Reciteam ultimele postări, pentru a-mi face curaj, și realizam, doamne, cât de multe s-au schimbat de atunci. Cum era viața mea, cum trăiam atunci, cum vedeam lucrurile și cum le exprimam. Ce nevoi și priorități aveam, ce vedeam și ce nu vedeam și câte și mai câte.
Am ajuns aici după ce am primit un semn, de la o bună și îndepărtată prietenă. Îi mulțumesc că a reaprins focul. A simțit ea ceva, înainte mea. Că blogul ăsta nu e doar un spațiu unde pot să intru și să-mi arunc gândurile și frustrările, așteptările și realitatea și multe altele. E și un loc unde să stau de vorbă cu mine și, eventual, cu alții care au experimentează viața cât de cât similar cu mine.
Este foarte frumos să constat, în timp ce scriu aceste cuvinte, cum schimbările din viața mea mă duc spre gesturi și acțiuni noi, de care aveam nevoie de fapt, într-un mod fundamental.
Dacă cumva citește cineva acest mesaj aruncat în neant, îl invit să citească ultimele postări și să se pregătească. Diferența și distanța între ce am scris ultima dată, în august 2014, și ce încep să scriu acum, este uriașă.
Sunt alt om, în același corp. Mult mai vulnerabil, mai profund, mai speriat și, sper eu, mai ancorat în realitate.
De acum înainte, voi scrie aici despre transformarea prin care am început să trec, cumva fără acordul meu, la începutul acestui an. Deși a trecut doar două luni și jumătate de la momentul 0, simt că s-au întâmplat atâtea.
De ce fac asta? Pentru că, deși sunt la prima postare, 1.scriind aici mă simt ca după o discuție cu psihoterapeutul meu și 2.de când am început această transformare, am fost foarte fericit de fiecare dată când am constatat că nu sunt singurul care trece prin așa ceva, că este un pas spre un eu mai bun și mai puternic, nu doar o durere care mă sufocă și mă sperie, fără să știu de unde vine. Așa că îmi voi da silința să ating cu aceste postări cât mai mulți din cei care trec prin asta. Știu sigur că suntem mai mulți. Mai știu sigur că lumea are nevoie să fim puternici și să fructificăm transformarea asta și să o manifestăm sub forma unor indivizi evoluați care, prin ceea ce fac, lasă lumea un loc mai bun în urma lor.
Închei cu promisiunea că voi reveni mâine cu o imagine cât mai clară, sper, a transformării care are loc în viața mea de la începutul acestui an.
Am ajuns aici după ce am primit un semn, de la o bună și îndepărtată prietenă. Îi mulțumesc că a reaprins focul. A simțit ea ceva, înainte mea. Că blogul ăsta nu e doar un spațiu unde pot să intru și să-mi arunc gândurile și frustrările, așteptările și realitatea și multe altele. E și un loc unde să stau de vorbă cu mine și, eventual, cu alții care au experimentează viața cât de cât similar cu mine.
Este foarte frumos să constat, în timp ce scriu aceste cuvinte, cum schimbările din viața mea mă duc spre gesturi și acțiuni noi, de care aveam nevoie de fapt, într-un mod fundamental.
Dacă cumva citește cineva acest mesaj aruncat în neant, îl invit să citească ultimele postări și să se pregătească. Diferența și distanța între ce am scris ultima dată, în august 2014, și ce încep să scriu acum, este uriașă.
Sunt alt om, în același corp. Mult mai vulnerabil, mai profund, mai speriat și, sper eu, mai ancorat în realitate.
De acum înainte, voi scrie aici despre transformarea prin care am început să trec, cumva fără acordul meu, la începutul acestui an. Deși a trecut doar două luni și jumătate de la momentul 0, simt că s-au întâmplat atâtea.
De ce fac asta? Pentru că, deși sunt la prima postare, 1.scriind aici mă simt ca după o discuție cu psihoterapeutul meu și 2.de când am început această transformare, am fost foarte fericit de fiecare dată când am constatat că nu sunt singurul care trece prin așa ceva, că este un pas spre un eu mai bun și mai puternic, nu doar o durere care mă sufocă și mă sperie, fără să știu de unde vine. Așa că îmi voi da silința să ating cu aceste postări cât mai mulți din cei care trec prin asta. Știu sigur că suntem mai mulți. Mai știu sigur că lumea are nevoie să fim puternici și să fructificăm transformarea asta și să o manifestăm sub forma unor indivizi evoluați care, prin ceea ce fac, lasă lumea un loc mai bun în urma lor.
Închei cu promisiunea că voi reveni mâine cu o imagine cât mai clară, sper, a transformării care are loc în viața mea de la începutul acestui an.