Ok. Sunt deja în anul III la facultatea asta și, ca orice student la psiho, m-am întrebat și eu, de ce am ales să vin la facultatea asta? Care-i scopu'? De ce fac ceea ce fac?
Ei bine, aceste întrebări au devenit o misiune pentru mine și, observ pe zi ce trece că sunt din ce în ce mai atent la ce fac, cum fac sau ce alegeri fac, ca să văd dacă dau de vreun început de răspuns la întrebările ălea. De asemenea, tot timpul încerc să observ cum se raportează ceilalți la mine și ce comportamente stârnesc la ei, dar parcă nici acolo nu găsesc o direcție, o posibilă variantă de răspuns.
În seara asta am învățat că răspunsuri există, acolo unde nu am întrebat.
Numele meu este Ră2 și vă prezint observațiile de la ora la care nu-mi pasă.
Agenda de observații este/va fi titlul sub care voi nota mici aspecte pe care le observ în anumite momente ale vieții mele. Motivul pentru care fac asta este încă secret atât pentru voi, cât și pentru mine, însă nu mă aștept să zgudui vreun univers, să schimb vreo viață, sau să las vreo tânără cetățeană însărcinată, cu mesajul acestor postări.
Am observat că,
dacă merg la culcare foarte târziu, mă trezesc foarte târziu. Știu, sunt un geniu. Poți să ieși afară dacă ai gândit asta deja. Îți pierzi timpul. Dacă mă trezesc foarte târziu, ziua începe la jumate, probabil în perioada aia când creierul meu (și al tuturor, aproximativ) e obișnuit să facă chestii productive și să aibe un flow cognitiv mai șmecher ca a lu' Axon. Automat nu se întâmplă asta, pentru că abia m-am trezit, sunt abia la linia de start. Chestia asta a dus, în cazul meu, azi, la un glitch în sistemul universului meu. Adică,
toate elementele și toți stimulii care se loveau de mine din momentul în care m-am trezit, veneau haotic, ciudat și prea rapid. În consecință, îmi creeau un disconfort, matinal în acest caz. Acum...
cu toate că eu sunt pacifist și am tot timpul ceasul care-mi indică exact ora la care nu-mi pasă, nu reușeam să ignor acea stare de vreau să bag un cuțit ruginit în tot ce mă înconjoară pentru că mă enervează, respectiv îmi era imposibil să nu fiu tot nervi și ură. Lucrurile continuare așa o perioadă scurtă, până când îmi dau seama că așa urmează să fie toată ziua dacă nu fac ceva. Spun asta pentru că timp de vreo oră și puțin, din momentul în care m-am trezit totul a mers ca atunci când pui prezervativul invers. Automat, negativismul atrăgea negativism. În mintea mea, a fost nevoie doar de o scurtă pauză în fluxul de înjurături la adresa realității și zilei de până atunci ca să realizez asta. Așa că,
m-am oprit (eram pe stradă când se întâmpla), am stat puțin nemișcat și m-am gândit puțin. Am continuat să merg și atunci am observat. Că e așa simplu să decid felul în care se întâmplă realitatea mea și că eu sunt cel care aleg cum merg lucrurile. Bine, universul mi-a trimis mici ajutoare și pentru asta îi mulțumesc că acum nu mă mai gândesc la cuțite ruginite, nervi și ură. Însă tot sper să o calce mașina pe picior pe tipa de la magazin care a țipat la mine. Cu toate astea,
acum sunt zen, pace și armonie. Și pentru că sunt așa, așa se întâmplă și în jurul meu. Vorba frizerului...Nu mai știu care era vorba frizerului, dar știu că se potrivește aici. O să apară într-un comentariu, oricum.
Acum, să trecem la misiunea acestei postări,
Ce am observat azi? Că oamenii râd de mine și mă arată cu degetul dacă stau nemișcat pe stradă pentru 5-10 secunde. Pentru asta le mulțumesc. Nu aș fi reușit să-mi schimb ziua fără ei.
Nu găsesc nicio formulă incipientă care să ilustreze starea mea de acum, așa că o să sar peste asta și o să trec la subiect fără să-mi pese.
Astăzi am realizat că e timpul. E timpul să scriu asta, să fac ceva cuantificabil, să trec în condică. Pe zi ce trece, mă intersectez cu realități diferite ale unor oameni diferiți. Pentru că m-am săturat să mă scârbesc de ceea ce văd uneori, m-am decis că e mai pozitiv să fructific experiențele interesante cu care interacționez și să învăț ceva din ele, decât să zic: să-mi bag pula, ce înfundat e ăsta la cap...Cu ocazia asta, am realizat că nici măcar nu intră în atribuțiile mele să mă șochez de problemele și ciudățeniile oamenilor. Cel puțin nu până mă fac terapeut și schimb lumea. Asta nu înseamnă, însă, că nu pot să văd frumusețea din fiecare și să calculez cum se poate plia pe situația mea.
Astăzi am mers cu taxiul de la Cișmigiu până pe Panduri. Intru în vehicul și dau de un nene cu scaunul înclinat până în volan. Stătea mai drept ca facultatea de drept. Mi s-a părut ciudat, dar căcat, era o călătorie scurtă. Urma să se termine repede. Îl întreb pe om dacă pot fuma o țigară și îi cer un foc, după ce spune: „Da, pentru dumneavoastră o să tolerez o țigară.” La un moment dat, îl întreb cum merge treaba, de dragul conversației, și aici începe experiența mea de turist în viața personajului cu care interacționam.
La întrebarea mea, omul ridică mâinile de pe volan și strigă: „Extraordinar! Foarte bine! Mai bine ca niciodată! Întotdeauna merge bine dacă vrei să meargă bine! Iubesc să fac taximetrie. E cel mai bun lucru pe care îl puteam face!
Rămân relativ șoc și uimire la răspunsul acela la care nu mă așteptam deloc, spre rușinea mea. Mimez ceva ca și cum îl invit să continue și omul continuă; „Poți să fii măturător de stradă. Dacă atunci când pleci la măturat, zici: mamă, astăzi o să mătur strada asta de o să fie cea mai curată stradă din tot Bucureștiul. Atâta timp cât îți place, nu doar că ești fericit, îți iese și bine.” Ăsta e punctul în care îmi dau seama cât de mult vreau să-l ascult pe acest taximetrist, care la ora 11 și ceva noaptea, putea să spună că iubește ceea ce face.
Îi spun că găsesc gândirea lui foarte sănătoasă și că mă indentific cu ceea ce zice. Îi spun „felicitări” pentru această atitudine și că sunt foarte bucuros că m-am urcat în mașina lui.
„Eu sunt un om pozitiv, băiete. Atâta timp cât gândesc bine și fac bine, bine se întoarce la mine.Uite, de ce în loc să se urce în mașină la mine unul care începe să înjure și să fie nemulțumit de orice, te-ai urcat tu?
Am văzut o grămadă de oameni care au tot ce vor și nu sunt fericiți. Pentru că ei știu că au făcut rău la un moment dat și au mers mai departe și au lăsat răul în urmă. De ce nu apreciază că sunt oameni și că pot gândi și face lucruri bune. O fi roată pătrată, dar tot se-nvârte câteodată. Dacă tolerezi, ești tolerat”
Universul a suprapus sfârșitul discursului lui cu sfârșitul călătoriei, ca să fie cadrul minunat. Afișez timp de vreo 5 secunde o față de retardat în fază târzie, după care îmi revin, plătesc, dau noroc cu taximetristul, îi transmit sănătate, succes și cât mai mulți clienți carora să le spună ce mi-a zis mie și cobor.
M-am uitat după taxiul acela cum se depărta și am mulțumit cuiva, nu știu cui, pentru că m-a pus în mașina aia. Am urcat scările zâmbind și uimit de cât de frumoasă e viața dacă ești prezent în ea.
Astăzi, Universul m-a adus pe blog. Știu că nu am mai scris, știu că probabil voi scrie la fel de rar, dar azi...azi, universul m-a adus aici pe blog, tastând aceste cuvinte. Nu știu despre ce va fi postarea aceasta, dar o să continui să scriu fără să am o idee în minte, pentru că sunt sigur că universul va duce această postare la un final. Sper că tot universul îi va da și un sens, ceva.
Că tot vorbeam de univers, cosmic și galaxia, voi relata cum funcționează ele pentru mine. Bine...e cu doo tăișuri treaba. Uneori, universul ia deciziile bune, mă îndreaptă pe căile bune și îmi aduce chestii bune. Alteori, universul e muist. Un muist. Mă refer la situațiile când: „Mamă, panică, mâine trebuie să examen și nu am învățat nimic.” Ei bine, atunci vine jigodia și zice „dar, lasă, universul te va ghida spre rezultatul bun.”
În timp ce uneori sunt supărat pe univers, alteori îi sunt recunoscător. În filmul Mr. Nobody, e la un moment dat o scenă, în care ideea principală e „Atâta timp cât nu alegem, totul rămâne posibil” Ei bine, eu corelez treaba asta cu mecanismul universului. Când nu știu ce plm de senviș să-mi cumpăr, sau dacă să iau tricoul mai ieftin sau pe ăla mai mișto, sau ce rahat de melodie să ascult, gen situațiile când nu pot să decizie, las universul să aleagă pentru mine.
Dacă aș știi statistică, aș zice că statisticile arată că universul nu m-a sabotat până acum și a știut să decizie în locul meu. De fapt, dpmdv, cred că universul e de fapt acțiunea pe care noi ne-o dorim oricum, doar că nu o facem. Nu știu și nici n-am chef să deszvolt asta acum, dar cred în ce am spus.
Mâine am examen la psihopatologie. Voi începe să tratez cu psihouniversul.
Obișnuiesc să interacționez cu diverși tineri de vârsta mea și, uneori, cu oameni mai mari. E totul ok cu asta, probabil și tu o faci, și Grasu, oricine. Acum..de ce Problema din ziua de azi?!?!
Sunt sigur că ți s-a întâmplat, la un moment al vieții când se aliniază planetele și totul în jur e o stare generală de bine, să dai random, că așa a vrut universul, de o persoană în care vezi deja prietenia și armonia care urmează. Totul bine, răsare soarele, până când începi să cunoști mai îndeaproape persoana, să ai un interes în direcția generală a persoanei. Și te lovești de acea problemă. Faptul că nu toți oamenii sunt la fel ca tine.
Din punctul meu de vedere, opinia generală asupra lumii și a vieții afectează relațiile inter-umane. Păi, să-ți zic...Dacă tactu` cel cu tatuaje cu ancore și șerpi, bătea muierile pe care le futea și râgâia mândru în urechea firavă a unei bătrâne, în tramvai, nu înseamnă că toată entitatea umană face asta. Chiar dacă ai crescut învățând asta, nu trebuie să faci la fel. Mai ales atunci când vezi că înfunzi libertatea altuia și urechea unei bătrâne cu râgâiala ta puturoasă. Nu toți se distrează și se simt puternici făcând asta Poți vedea asta la majoritatea semenilot tăi. Ce spun aici poate fi derutant pentru tine, dar e în regulă, te vei obișnui și vei simți pacea mondială cum înflorește în tine. Apoi...
Dacă toți băjeții cu care ai avut sau ai de a face sunt niște bulangii mincinoși și lipsiți de identitate, nu înseamnă că atunci când vorbesc cu tine și eu sunt un bulangiu mincinos și lipsit de identitate. Poate în alt context sunt, dar atunci când zic că nu sunt, nu sunt. Nu înseamnă că fac căcaturi pe care le fac „toți băieții” cu care ți-ai intersectat realitatea până în momentul vorbirii. Nu înseamnă că am aceleași obiceiuri ca ale lor, sau aceiași prieteni, sau aceleași pasiuni. Se poate să-mi placă același tip de femelă, dar asta nu înseamnă că: ce am scris mai sus. Sper ca într-un moment de introspecție adânc și fin ca vaginul pe care îl porți să realizezi că asta e adevărul pe care ni l-a lăsat Iisus mărețul și nu poate fi contestat.
Și da, am o problemă cu ce am scris mai sus, că altfel nu mai scriam.
Nu știu ce se întâmplă. Blogul ăsta era locul unde îmi scriam toate secretele mele de adolescent tristuț, sub forma unor mesaje codate și nebunii. S-a cam dus dracu' sentimentul ăla. Acum stai și caută-ți de lucru, du-te la cursuri, seminarii, ședințe, întâlniri, cluburi, nenorociri, nebunii...
Mă mai apucă uneori tristețea aia a singurătății (acele momente în care sunt acasă și sunt atât de lene să orice încăt o dau în alte ălea și încep să cred că mă simt singur, când eu sunt, de fapt, o mare și ordinară putoare). Revenind, într-unul din momentele ălea, stăteam eu și mă gândeam la existență, oameni, filozofie și alte fantezisme de genul. Concluzia la care am ajuns: , .
După cum spune și concluzia, în mintea mea parcă e un război între o turmă de somalezi și niște moguli grași care mănâncă șaorme cu poftă. Nu mai înțeleg nimic. Pe de-o parte, timpul.
Timpul. După cum spune ș header-ul blogului și a spus și Da Vinci când nu era praf de schelete, cu toții avem aceeași cantitate de timp, cuantificată sub forma untității de 24 de ore. Dar parcă eu nu am timp!!! Simt mereu, adică tot timpul, că sunt pe fugă, că am 23423d0weufhj0234 de lucruri de făcut și că nu apuc să mă odihnă. Chestia asta mă enervează și mă intrigă. Îmi vine să accidentally killed random citizen.
Societatea. Cu toții aparținem societății și în funcție de aceasta manifestăm anumite preferințe, conduite și interese, din punctul meu (și al unor cercetători) de vedere. La un moment dat, resimt neplăcut diversitatea din care e alcătuită societatea. Atâția oameni și fiecare se așteaptă de la mine să fiu ca ei, individual vorbind. E fun la început. Cunoști, înveți, ești mai flexibil, ai contacte, însă la un moment dat, obosești, din punctul meu de vedere. Consider că oamenii ar trebui să aibă răbdare și să înțeleagă. Pe ei și pe cel din fața lor. Să înțeleagă că percepția e diferită, ceea ce ne face unici și în același timp diferiți.
Mai departe, ca subcapitol, urmează:
Sexul frumos. Da, vorbesc despre feminin, în general. Fie că o numești fată, femeie sau femelă, sunt de părere că acest element are un rol cheie în felul în care băieții, bărbații sau masculii își trasează direcțiile și manifestările vieții. Nu știu ce spune asta despre mine, dar știi cât e ceasul? e ora la care nu îmi pasă. Încerc să înțeleg femeia și să mă adaptez la așteptările și viziunile ei și asta e fain, că învăț o grămadă de chestii noi și mă cunosc și pe mine mai bine. De ce scriu despre asta? Sper că un tip care nu s-a bucurat niciodată de frumusețea și eleganța unei femei să scrie, accidental, adresa blogului meu în loc de adresa unui pornache cu nemți, și să citească asta: Hei tipule, data viitoare când se presupune că vei face sex sălbatic și intens cu tipa aia și vei eșua lamentabil, asta se întâmplă pentru că nu ești atent la detaliile pe care femeia le exprimă ( cum s-a machiat, parfumul, părul, chestii) și dacă ești, nu i le comunici. Ție ți-ar plăcea să ți se zică că ești mare și tare, dar tu să nu spui!?!?!? În concluzie, vă propun să căutați în dex definiția pentru gentleman și să o aplicați acolo.
Cam astea sunt principalele tinereții mele și sunt curios dacă mai sunt și alții. Cu toate astea, mă simt exact ca James Brown când cânta melodia asta (deși cunosc oameni care ar zice că ei nu cred în James Brown)
