Turistul 0.1

Nu găsesc nicio formulă incipientă care să ilustreze starea mea de acum, așa că o să sar peste asta și o să trec la subiect fără să-mi pese.

Astăzi am realizat că e timpul. E timpul să scriu asta, să fac ceva cuantificabil, să trec în condică. Pe zi ce trece, mă intersectez cu realități diferite ale unor oameni diferiți. Pentru că m-am săturat să mă scârbesc de ceea ce văd uneori, m-am decis că e mai pozitiv să fructific experiențele interesante cu care interacționez și să învăț ceva din ele, decât să zic: să-mi bag pula, ce înfundat e ăsta la cap...Cu ocazia asta, am realizat că nici măcar nu intră în atribuțiile mele să mă șochez de problemele și ciudățeniile oamenilor. Cel puțin nu până mă fac terapeut și schimb lumea. Asta nu înseamnă, însă, că nu pot să văd frumusețea din fiecare și să calculez cum se poate plia pe situația mea.

Astăzi am mers cu taxiul de la Cișmigiu până pe Panduri. Intru în vehicul și dau de un nene cu scaunul înclinat până în volan. Stătea mai drept ca facultatea de drept. Mi s-a părut ciudat, dar căcat, era o călătorie scurtă. Urma să se termine repede. Îl întreb pe om dacă pot fuma o țigară și îi cer un foc, după ce spune: „Da, pentru dumneavoastră o să tolerez o țigară.” La un moment dat, îl întreb cum merge treaba, de dragul conversației, și aici începe experiența mea de turist în viața personajului cu care interacționam.

La întrebarea mea, omul ridică mâinile de pe volan și strigă: „Extraordinar! Foarte bine! Mai bine ca niciodată! Întotdeauna merge bine dacă vrei să meargă bine! Iubesc să fac taximetrie. E cel mai bun lucru pe care îl puteam face!
Rămân relativ șoc și uimire la răspunsul acela la care nu mă așteptam deloc, spre rușinea mea. Mimez ceva ca și cum îl invit să continue și omul continuă; „Poți să fii măturător de stradă. Dacă atunci când pleci la măturat, zici: mamă, astăzi o să mătur strada asta de o să fie cea mai curată stradă din tot Bucureștiul. Atâta timp cât îți place, nu doar că ești fericit, îți iese și bine.” Ăsta e punctul în care îmi dau seama cât de mult vreau să-l ascult pe acest taximetrist, care la ora 11 și ceva noaptea, putea să spună că iubește ceea ce face.
Îi spun că găsesc gândirea lui foarte sănătoasă și că mă indentific cu ceea ce zice. Îi spun „felicitări” pentru această atitudine și că sunt foarte bucuros că m-am urcat în mașina lui.

„Eu sunt un om pozitiv, băiete. Atâta timp cât gândesc bine și fac bine, bine se întoarce la mine.Uite, de ce în loc să se urce în mașină la mine unul care începe să înjure și să fie nemulțumit de orice, te-ai urcat tu?
Am văzut o grămadă de oameni care au tot ce vor și nu sunt fericiți. Pentru că ei știu că au făcut rău la un moment dat și au mers mai departe  și au lăsat răul în urmă. De ce nu apreciază că sunt oameni și că pot gândi și face lucruri bune. O fi roată pătrată, dar tot se-nvârte câteodată. Dacă tolerezi, ești tolerat”

Universul a suprapus sfârșitul discursului lui cu sfârșitul călătoriei, ca să fie cadrul minunat. Afișez timp de vreo 5 secunde o față de retardat în fază târzie, după care îmi revin, plătesc, dau noroc cu taximetristul, îi transmit sănătate, succes și cât mai mulți clienți carora să le spună ce mi-a zis mie și cobor.

M-am uitat după taxiul acela cum se depărta și am mulțumit cuiva, nu știu cui, pentru că m-a pus în mașina aia. Am urcat scările zâmbind și uimit de cât de frumoasă e viața dacă ești prezent în ea.


Voi continua, cu proxima ocazie.

Posted in: